În luna martie 2019 persoanele interesate să se califice/recalifice prin AJOFM Dâmbovița, pot accesa cursuri de formare profesională în mai multe meserii.

Meseriile în care se pot perfecționa doritorii sunt electrician înaltă și joasă tensiune, lăcatuș mecanic, ospătar, bucătar, mecanic auto, tâmplar universal, confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice, frizer/coafor/ manichiură, comunicare limba română și expert achiziții publice.

Participanţii beneficiază de:

– pregătire teoretică şi practică pe toată durata cursului;
– de rechizite şi materiale de instruire, manuale;
– de echipament de protecţie pe timpul instruirii practice, dacă este cazul;
– de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire sau de decontarea cheltuielilor de transport;
-de consultaţii medicale, analize medicale şi teste necesare frecventării cursului.

Documentele necesare înscrierii sunt:

– actul de identitate;
– certificatul de naştere;
– actele de studii eliberate în condiţiile legii;
– actul medical din care să rezulte starea sănătăţii persoanei şi faptul că aceasta este aptă din punct de vedere medical pentru exercitarea meseriei în care doreşte să se califice.

Solicițanții se pot adresa Compartimentului Medierea Muncii, Consiliere, Orientare și Formare Profesională din cadrul AJOFM Dâmbovița – Târgoviște, str. T. Vladimirescu, nr. 1° sau la punctele de lucru din Pucioasa, Titu, Moreni, Găești și Băleni.

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedent8 martie – intrare liberă, pentru doamne și domnișoare, la muzeele din Dâmbovița
Articolul următorIlegalități pe bandă rulantă pentru un „iubitor de plante”