Anul 2019 a fost unul de luptă împotriva criminalității cibernetice,  infracțiuni ce au cunoscut o recrudescență importantă în România. Peste 500 de ciminali informatici au fost trimiși în judecată doar în primele 11 luni din 2019.

În primele 11 luni ale anului 2019, polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate au desfăşurat 265 de acţiuni operative pentru destructurarea grupurilor infracționale specializate în criminalitate informatică.

În urma activităților derulate de poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., au fost emise 196 de rechizitorii și au fost încheiate 127 de acorduri de recunoaștere a vinovăției prin care au fost trimise în judecată 514 persoane fizice și 2 persoane juridice, bănuite de săvârşirea a 1.465 de infracţiuni.

Din totalul persoanelor inculpate, 105 au fost reţinute sau arestate.

În primele 11 luni ale anului, au fost destructurate 29 grupuri organizate specializate în criminalitate informatică formate din 162 de ce au fost trimise în judecată.

Metode noi de luptă contra criminalității cibernetice

Imagine

Poliția Română, a pus bazele unui nou soft, realizat pentru a contracara cel mai răspândit virus informatic din lume.

Investigațiile în acest sens s-au derulat sub coordonarea D.I.I.C.O.T. și cu sprijinul Europol sau a altor instituții de aplicare a legii (exemplu FBI).

 Noul soft, sus-menționat, care poate fi descărcat gratuit de pe site-ul No More Ransom și de pe pagina Bitdefender Labs.

GrandCrab este virusul informatic care se distribuie prin diverse metode (email-uri de tip spam și campanii de malware) și care, odată accesat, criptează toate fișierele. Ulterior, pe ecranul calculatorului, apare o cerere de răscumpărare (ransomware note) formulată pentru ca victimele să poată reintra în posesia informațiilor/datelor/fișierelor pierdute.

Versiunea ransomware GandCrab a fost extrem de activă în ultimul an și a operat folosind un model de multiplicare ce a permis înregistrarea unui număr mare de victime. Astfel, dezvoltatorii îl ofereau ca serviciu plătit celor interesați să îl răspândească, cerând, în schimb, un anumit procent din încasări.

Plățile cerute drept răscumpărare începeau de la 600 de dolari pentru un calculator personal și ajungeau până la 700.000 de dolari pentru companii, în funcție de cât de importante erau datele criptate.

Sub același parteneriat, au fost făcute publice, în trecut, și alte softuri de decriptare, dar dezvoltatorii GandCrab își diversifică permanent metodele și dezvoltă, constant, noi versiuni  ale GandCrab.

Până în prezent, GandCrab a făcut peste 1 milion de victime în întreaga lume, iar instrumentele de decriptare pentru versiunile anterioare au fost descărcate de aproape 400.000 de utilizatori.

Articolul precedentImaginea zilei. Chindia Târgoviște a „decolat” spre cantonamentul din Antalya
Articolul următorUltimele detalii despre moartea Cristinei Țopescu. S-a sinucis?