În perioada 25 – 31 iulie a.c., specialiştii Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA) au derulat, la nivel naţional, activități de informare şi conștientizare cu privire la efectele și riscurile consumului de droguri și de promovare a modalităţilor de petrecere a timpului liber într-un mod sănătos.

Astfel, săptămâna trecută, 96 de reprezentanţi ai Agenţiei, cu sprijinul voluntarilor antidrog, au format echipe multidisciplinare, alcătuite din specialişti în prevenire, medici, asistenţi sociali şi psihologi, şi au desfășurat, la nivel naţional, 180 activități preventive în comunitate, de informare şi conștientizare despre pericolele consumului de droguri, de care au beneficiat 28.465 de persoane.

Specialiştii Agenției Naţionale Antidrog au fost prezenţi şi au transmis informaţii, mesaje şi recomandări preventive în zonele recreaționale aglomerate,în stațiunile de pe litoral şi de la munte, la cele mai importante evenimente, concrete, străzi deschise, zilele orașelor, întruniri tematice, târguri, tabere școlare, zone de promenadă aglomerate din fiecare municipiu, dar şi la evenimente sportive sau în alte zone de agrement din întreaga ţară.

În cadrul acestor evenimente, au fost realizate demonstraţii privind efectele diferitelor substanţe psihoactive, prin folosirea ochelarilor speciali care distorsionează realitatea, aplicate chestionare antidrog, diseminări de materiale de prevenire şi reducere a riscurilor consumului de droguri,distribuiri ale codului QR – www.infodrog.ro, precum şi şedinţe de consilieri voluntare.

La Constanța, specialiștii Agenției Naționale Antidrog implementează activităţile din cadrul campaniilor şi proiectele de prevenire și reducere a riscurilor asociate consumului de droguri „Litoral fără droguri 2022”, ediţia a XX-a, „Vacanţă în siguranţă – fără droguri!, ediţia a VIII-a, „Vară în siguranţă – tu contezi cel mai mult, ediţia a VII-a, şi „SAFE PARTIES!”, care se vor derula pe toată durata sezonului estival, în principalele stațiuni de pe litoral, în spațiile recreaționale – cluburi, baruri, terase, festivaluri -, dar și în taberele școlare de la malul mării.

De asemenea, au fost derulate 19 activităţi de prevenire a consumului de droguri în şcoală, la care au participat 2135 elevi, dar şi 319 cadre didactice, fiind programate alte 3 activităţi de prevenire în familie, de care au beneficiat 46 de copii şi 5 părinţi.

Totodată, în intervalul 25 –31 iulie a.c., au fost organizate 27 sesiuni de formare şi informare în domeniul drogurilor, la care au luat parte 70 angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne şi 1.227 de reprezentanţi ai altor instituţii, care au fost instruiţi în domeniul prevenirii consumului de droguri.

În ceea ce priveşte asistenţa acordată persoanelor consumatoare de droguri, au fost realizate de specialiştii Agenției Naţionale Antidrog: 140 informări, 68 de evaluări medicale, 68 de evaluări psihologice, 68 de evaluări sociale, 246 consultaţii medicale, 89 şedinţe de consiliere psihologică, 24 şedinţă de consiliere psihologică de grup, 55şedinţe de consiliere socială individualăşi 241 şedinţe de management de caz. 

Articolul precedentDâmboviţa. Un adolescent care a postat un film în care obligă trei copii să se pălmuiască, cercetat penal
Articolul următorDâmbovița. Dosar penal pentru adolescent care a postat un film în care obligă trei copii să se pălmuiască