Conducerea CJ Dâmbovița a avut, vineri, întâlniri cu o delegație a Agenției Naționale pentru Locuințe (ANL) București, atât la sediul Consiliului Județean Dâmbovița, cât și pe terenul fostei unități militare de la gara Târgoviște, unde a avut loc predarea amplasamentului în vederea construirii a 20 unități locative (dintr-un total de 120).
De asemenea, au fost prezenți și alți factori responsabili pentru realizarea acestui demers, respectiv proiectantul și executantul obiectivului, dar și dirigintele de șantier.
„Evenimentul marchează debutul primei etape a unui proiect finanțat atât de la bugetul de stat – în cadrul programului „Construirea de locuințe de serviciu”, în baza prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 719/2016, implementat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin intermediul ANL, cât și din bugetul propriu al Consiliului Județean Dâmbovița”, precizează CJ Dâmbovița într-un comunicat de presă.
Investiția ce urmează a fi realizată în municipiul Târgoviște are valoarea totală de aproape 5milioane de lei, din care 3,7 milioane de lei reprezintă valoarea finanțată de Agenția Națională pentru Locuințe, iar suma de 1.3 milioane de lei lei reprezintă contribuția din bugetul local.
Articolul precedentFOTO Astronomia, științele spațiale și multe altele, vor fi dezbătute intens într-o școală de vară organizatăde SARM
Articolul următorDisconfort termic accentuat, timp de trei zile, (și) în Dâmbovița