31 de dâmbovițeni au fost sancționați,în doar două ore, la un control pe linia respectării prevederilor legale în ceea ce privește respectarea legii, în perioada de stare de urgență, impusă pentru prevenirea răspândirii coronaviruslui. Acțiunea a avut loc în data de 5 aprilie, pe raza comunelor dâmbovițene Corbii Mari, Crevedia si Potlogi.

Duminică, 5 aprilie,în intervalul orar 12.00-14.00 polițistii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dâmbovița, sub coordonarea Inspectoratului general al Poliției Române, au acționat pe raza localităților Crevedia, Potlogi și Corbii Mari, pentru verificarea modului de respectare a reglementărilor legale instituite pe perioada stării de urgență.

Ca urmare a neregulilor constatate, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale,în valoare de 61.000 de lei, pentru nerespecatarea restricțiilor de circulație impuse de Ordonanță Militară nr. 3/2020.

Totoodată polițiștii au legitimat 115 persoane și au controlat 77 de autovehicule. Astfel de controale au loc zilnic pe raza județului Dâmbovița, informează cei de la IPJ Dâmbovița.

La Corbii Mari, una dintre cele trei localitati unde a avut loc controlul din data de 5 aprilie, este „punctul fierbinte”,în ceea ce privește coronavirusul, din județul Dâmbovița. 19 cazuri de îmbolnăvire au fost confirmate în localitate, fiind înregistrate, din păcate, și 2 decese. Sute de persoane din localitate se află fie în carantină, fie în izolare, tot din cauza coronavirusului.

Articolul precedentFoto | Semnal de alarmă de la ISU Dâmbovița. Incendii de vegetație (5 aprilie) ce riscă să nu poată fi stăpânite
Articolul următorAmendat cu 2000 de lei, după ce a furat un dezinfectant montat pe scara blocului, de autorități, la Titu