Un accident soldat cu rănirea a două persoane a avut loc, la orele serii, în comuna dâmbovițeană Petrești.Două femei a ajuns la spital.

Accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza neadaptăriii vitezei de mers la condițiile de drum. Automobilul, condus de o femeie de 21 de ani, din București, a derapat și s-a răsturnat în afara părții carosabile.

Două persoane au fost rănite, șoferița și încă o femeie, în vârstă de 51 de ani, pasager în autoturism. Ambele femei sunt din București.

Cele două au fost preluate de ambulanțe și transportate la spitalul din Găești, Dâmbovița.

La fața locului se desfășoară cercetări cu privire la stabilirea cauzelor accidentului.

Articolul precedentMeteorologii anunţă pericol mare de avalanşă la Bâlea Lac, dar şi în Munţii Bucegi
Articolul următorCaptură impresionantă de țigări în vila unui dâmbovițean