Şase persoane, printre care şi un copil, au ajuns la spital în această după amiază după ce maşinile în care se aflau au fost implicate într-un accident grav petrecut în comuna dâmboviţeană Corbii Mari.

Pompierii de la Descarcerare au intervenit cu trei echipaje şi au scos victimele dintre fiarele contorsionate. 

Accidentul a avut loc pe DJ 701, în Corbii Mari, în apropiere de Autostrada A 1 Bucureşti – Piteşti.

O maşină condusă de un tânăr de 20 de ani a intrat pe contrasens şi s-a izbit cu o alta, condusă regulamentar de un tânăr de 33 de ani.   Victimele sunt conştiente, cooperante şi prezintă multiple traumatisme.

Acestea au fost transportate la spital pentru tratament de specialitate.  

Circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri mai multe zeci de minute. Răniţii au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgovişte, în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCând se va putea da startul sezonului de nunți în 2021
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 183. Șoșoacă mai are de dus o luptă: vin cipurile peste noi!