Un accident foarte grav a avut loc în apropierea localității Aninoasa din județul Dâmbovița. 2 persoane au murit pe loc și alte 9 sunt în stare gravă și primesc îngrijiri medicale.

Accident grav în zona localității Aninoasa din Dâmbovița. Un microbuz cu elevi a fost implicat într-un accident cu un alt autoturism. 2 persoane adulte din microbuz au decedat, alți 9 copii au avut nevoie de îngrijiri medicale.

„Pompierii au identificat 2 persoane care erau încarcerate și nu prezentau semne vitale. În microbuz se aflau 9 copii care au primit îngrijiri medicale. Cele 2 persoane decedate se aflau în microbuz. 2 dintre copii prezintă răni mai grave. În acest momentu sunt 2 ambulanțe SMURD la față locului, 2 autospeciale pentru descarcerare.”, a declarat reprezentantul ISU Dâmbovița la Realitatea PLUS.

În microbuzul implicat au fost 9 copii evacuați de la locul accidentului, până la sosirea echipajelor de intervenție. Trei dintre aceștia au plecat de la locul intervenției cu alte mijloace, iar ceilalți șase se aflau la aproximativ 200 m de locul accidentului. Aceștia din urma sunt în curs de evaluare medicală la fața locului.

Pentru gestionarea situației și acordarea asistenței medicale de urgență victimelor, la locul evenimentului acționează 2 ambulanțe SMURD, 4 ambulanțe SAJ, 2 echipaje de descarcerare, 2 mașini de stingere.

„Pe DN71 Targoviste Sinaia a avut loc o coliziune intre un microbuz si un autoturism. Doua persoane au decedat si alte 7 au suferit rani. Traficul rutier e oprit si deviat. Se estimeaza reluarea traficului peste 45-60 de minute. In momentul de fata se efectueaza cercetari la fata locului si nu am informatii daca este vorba de un microbuz de transport elevi. Din primele date cei 2 decedati sunt 2 persoane adulte care se aflau in microbuz”, a spus un alt reprezentant al autorităților, la Realitatea PLUS.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentRaed Arafat recomandă românilor să evite vacanțele în țări cu risc epidemic ridicat: Nu este exclusă apariția valului 4 al pandemiei!
Articolul următorPoliția Română acționează în forță: Aproape 200 de percheziții pentru combaterea infracționalității