Autoritățile județene din Dâmbovița și reprezentanții Arctic, cel mai mare producător de electrocasnice din România, au discutat despre demararea unor noi investiții în județ.
„Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița (CJD), reprezentată de președintele Alexandru Oprea și vicepreședintele Alin Manole, a primit astăzi, 31 iulie 2019, vizita reprezentanților firmei Arctic, Murat Büyükerk, manager general, Hakan Salca, director de operațiuni, Baran Bülbül, director economic, Kemal Ozmen, manager financiar și Marian Șerban, directorul fabricii Beko din Thailanda. Aceștia au dorit să mulțumească conducerii Consiliului Județean Dâmbovița pentru sprijinul acordat în derularea celor două investiții de la Ulmi și Găești, adăugând că-și doresc să colaboreze și pe viitor cu administrația județeană și să continue să realizeze investiții noi în județul Dâmbovița”, se arată într-un comunicat al CJ Dâmbovița.

În document nu se precizează și despre ce investiții este vorba.
Președintele CJD, Alexandru Oprea, a adus în atenția reprezentanților Arctic stadiul proiectului pentru realizarea investiției „Modernizare DN71 Baldana – Targoviste – Sinaia, km. 0+000 – km. 44+130 largire la 4 benzi de circulatie si km. 51+041 – km. 109+905 drum la 2 benzi”.
„Totodată, le-a vorbit despre cel mai mare proiect de infrastructură de transport al județului Dâmbovița, „Dezvoltarea infrastructurii de transport județean prin modernizarea DJ 720, DJ 720B, DJ 711 și DJ 101B, pe traseul limită județ Prahova – Moreni – Gura Ocniței – Răzvad – Ulmi – Târgoviște – Comișani – Bucșani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciurești – Cojasca – Cornești – Butimanu – Niculești – limită județ Ilfov, investiție derulată din fonduri europene, care a primit avizul favorabil pentru proiectul tehnic la începutul acestei luni”, se mai arată în comunicat.
Arctic a sprijinit, zilele trecute, dotarea cu aparate de aer condiționat și frigidere a Secției de Recuperare Neuromotorie Copii Gura Ocniței.
În zona Ulmi funcționează, la capacitate redusă deocamdată, cea mai mare fabrică de electrocasnice din Europa Centrală și de Sud-Est.
Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK 
Articolul precedentO nouă seară de carte, la Biblioteca Județeană
Articolul următorRecord de înscrieri la Universitatea „Valahia” din Târgoviște