Alarma anti-incendiu a salvat de la dezastru un colegiu din Târgoviște

Alarma anti-incendiu a salvat de la dezastru un colegiu din Târgoviște
Un incendiu a izbucnit ieri, în jurul orei 23.00, la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgoviște, în secretariatul unității de învățământ.
Un incendiu a izbucnit ieri, în jurul orei 23.00, la Colegiul Economic "Ion Ghica" din Târgoviște, în secretariatul unității de învățământ.
Datorită faptului că școala avea funcționale toate sistemele aferente securității la incendiu, alarma anti-incendiu s-a declanșat, a fost primită alerta la dispeceratul Poliției Locale, fiind anunțat imediat Inspectoratul pentru Situații de Urgență " Basarab I".Pompierii au ajuns în câteva minute, incendiul fiind lichidat rapid, iar pagubele materiale sunt nesemnificative.Unitatea de învățământ are autorizație de securitate la incendiu, sistemele de securitate moderne existente au funcționat corect, acesta fiind probabil și motivul principal pentru care a fost și evitat un incendiu de proporții.Administrația locală din Târgoviște spune că siguranța copiilor reprezintă o prioritate absolută iar programul de investiții care vizează infrastructura școlară are rezultate pe măsură.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:45 - Televiziunea Poporului nu cedează: vocea românilor se face auzită. Transmisiune specială din SUA
- 15:03 - Mitică Dragomir, previziuni politice: „USR va depăși 15%. PNL se prăbușește!”
- 15:00 - Fiul fostului președinte al Braziliei, mesaj pentru Realitatea PLUS: „Alegerile au fost anulate fără argumente!”
- 14:57 - O angajată dintr-o primărie, suspectată de contrabandă cu țigări. Peste 100 de polițiști au descins la contrabandiști
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News











