Reacțiile încă întârzie să apară, în teritoriu, în ceea ce privește decizia, anunțată de Călin Popescu Tăriceanu, de ieșire de la Guvernare a ALDE. În Dâmbovița, filiala ALDE a fost foarte promptă, salutând decizia luată la nivel central, printr-o postare pe pagina de facebook a partidului.

Sursa fotofacebook, ALDE Dâmbovița (fotografie din data de 4 august 2019)

În Dâmbovița relațiile de colaborarea între forțele aflate la guvernare (PSD și ALDE) erau ,în cel mai bun caz, unele reci, date fiind cele mai recente reacții, venite dinspre cei de la ALDE Dâmbovița. Reacția de bucurie, manifestată în mediul virtual, printr-o postare pe pagina de facebook a filialei, nu constituie neapărat o surpriză. Liderul filialei, Petre Ionel (foto), a fost cât se poate de tranșant, salutând atât decizia de ieșire de la guvernare cât și susținerea lui Mircea Diaconu în alegerile prezidențiale. Filiala se pregătise însă (vezi foto) cu materiale promoționale de campanie, pentru candidatura lui Călin Popescu Tăriceanu

FotoIonel Petre-președinte ALDE Dâmbovița

Sursa fotofacebook, Petre Ionel

„Dragi prieteni,
Ieșirea ALDE de la guvernare înseamnă despărțirea de o iluzie. De o iluzie a deschiderii și a transparenței care, din punctul meu de vedere, sunt părți esențiale ale democrației. În ultima perioadă, în rândul cetăţenilor, s-au accentuat preocupările față de siguranța zilei de mâine şi a crescut neîncrederea în soluţiile politice. E trist, dar poporul român a ajuns să fie bântuit de temeri și nesiguranță, într-o lume globalizată și amenințătoare. Este de datoria noastră să dăm dovadă de maturitate și rațiune politică. Astăzi începe o eră nouă. Oamenii politici și cetățenii trebuie să învețe să abordeze deschis problemele din sânul societății.
Am decis să susținem un candidat independent la Președinția României în persoana lui Mircea Diaconu, având în vedere că opinia publică așteaptă un președinte care să fie al tuturor românilor si nu al unui partid asa cum avem acum.
De noi toti depinde, nu doar propriul viitor politic, ci și viitorul României.”

Se spune în postarea de pe pagina de facebook a ALDE Dâmbovița.

Formațiunea a reușit contraperformața, la cel mai recent scrutin (alegerile europarlamentare din luna mai), de a obține doar aproximativ  2.7% din voturile exprimate, în Dâmbovița, rezultat ce plasează filiala la coada clasamentului, între filialele ALDE.

Articolul precedentCirculație îngreunată în Târgoviște, din cauza unui accident cu pieton
Articolul următorCod Galben (furtuni) la munte și caniculă, în zona de șes, în Dâmbovița