Trei amatori de senzații tari, ce participau la curse ilegale de mașini, la Târgoviște, au rămas fără permis. Alți 25 de șoferi au fost amendați, pentru același lucru, precizează IPJ Dâmbovița.

Fotografie cu un caracter ilustrativ– curse ilegale de mașini

(sursab365.ro)

„În contextul informațiilor apărute în mediul online cu privire la întreceri neautorizate de autoturisme pe Aleea Mânăstirii, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița a dispus efectuarea de verificări.

În urma activităților desfășurate în zona respectivă, polițiștii de la rutieră au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 1 la Legea nr. 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

De asemenea, au fost reținute 3 permise de conducere.”

Precizează IPJ Dâmbovița.