Un buletin de analize a apei potabile, livrate târgoviștenilor, de către Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița , în care concentrația de mangan este cu mult peste valorile admise, pune pe jar compania furnizoare. Fără a face cunoscut și către media, CATD publică un anunț pe pagina proprie, în care spune că nu este sigură veridicitatea analizei de laborator apărute în spațiul public.

Foto– captură postare facebook (subliniat- rezultat analiză)

Buletinul de analize a fost postat pe o rețea de socializare (facebook), iar din acest buletin (datat 12 iulie 2019) reiese că produsul (apă rețea locală Târgoviște):

„Nu corespunde legii 458/2002, cu modificările și completările ulterioare, la parametrii analizați. Concentrația de mangan depășește limita admisă”

În fapt, analiza (publicată pe facebook), relevă o concentrație a manganului de 66 micro grame/litru, față de o valoare maximă admisă de 50 de micrograme/litru.

CATD a reacționat, față de acest buletin de analiză, cum nu se poate mai neinspirat alimentând practic sentimentul de nesiguranță, al consumatorilor. A fost postat un comunicat, pe pagina de internet a Companiei, în care se specifică că nu sunt sigure rezultatele analizei. Iată comunicatul integral:

„Având în vedere informațiile apărute în spațiul public cu privire la calitatea apei potabile din rețeua de distribuție a municipiului Târgoviște, facem următoarele precizări:

  • Metoda de determinare a parametrului indicator ”Mangan” nu este cea  standardizată și în vigoare, este o metoda alternativă, dar din buletinul de analiză nu reies informații despre validarea metodei, conform legislației în vigoare
  • Din raportul de încercări lipsesc informațiile privind prelevarea probei de apă, respectiv data, ora și locul de unde a fost prelevată proba
  • Laboratoarele care efectuează monitorizarea apei potabile trebuie înregistrate la Ministerul Sănătății și nu există certitudinea că laboratorul care a efectuat analizele este agreat de Ministerul Sănătății

         Conform Legii 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare, monitorizarea calităţii apei potabile se asigură de către producător, distribuitor şi de autoritatea de sănătate publică judeţeană.

          Astfel, pe lângă analizele efectuate în laboratoarele Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița și publicate pe site-ul www.catd.ro, calitatea apei potabile este monitorizată și de Direcția de Sănătate Publică Dâmbovița și nu au fost înregistrate neconformități.

           Mai mult, din raportul de încercări distribuit pe rețelele de socializare, nu avem certitudinea ca apa analizată provine din rețeaua municipiului Târgoviște.

           Asigurăm abonații noștri că prioritatea Companiei de Apă Târgoviște Dâmbovița o reprezintă calitatea apei, astfel că se iau toate măsurile necesare pentru ca apa să fie tratată, stocată și distribuită corespunzător.

BIROUL DE PRESĂ AL COMPANIEI DE APĂ TÂRGOVIŞTE 

Comunicatul nu a fost distribuit către toate segmentele media, alimentând astfel suspiciunile târgoviștenilor cu privire la onestitatea celor afirmate de CATD. Compania a fost implicată în ultimii ani în mai multe scandaluri legate de calitatea serviciilor oferite către populația județului Dâmbovița.

Articolul precedentVești bune pentru suporterii Chindiei Târgoviște. Se pun în vânzare bilete pentru partidele din Liga I
Articolul următorBacalaureat 2019: Rezultate finale și statistici, în Dâmbovița