Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură- Centrul Județean Dâmbovița, informează că au fost stabilite cuantumurile Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii pentru anul de cerere 2021 și a inceput fluxul de autorizare la plată a acestor scheme.

În conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr.294/02.03.2022 pentru aprobarea plafoanelor alocate ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectoarele vegetal și zootehnic pentru anul de cerere 2021, valoarea plafonului este de 223.976.951 euro și se asigură de la bugetul de stat, prin Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale după cum urmează:    ANT 1 – culturi în teren arabil – 11,94 euro/ha, ANT 2-3 – in /cânepă pentru fibră – 8,60 euro/ ha,  ANT 4 – tutun –  2.584,54 euro/ha; ANT 5 – hamei – 355,82 euro/ha; ANT 6 – sfeclă de zahăr – 78,13 euro/ha; ANTZ 7 – sector lapte bovine – 19,04 euro/tona; ANTZ 8 – sector carne bovine – 66,28 euro/ cap; ANTZ 9 – ovine / caprine-  4,73 euro/cap.

În judetul Dâmboviţa, vor beneficia de Ajutoare Naţionale Tranzitorii 20.067 fermieri, împărţiţi pe urmatoarele scheme de plată: ANT 1 – culturi în teren arabil – 18.088 fermieri; ANT 4 – tutun – 1 fermier; ANTZ 7 – sector lapte bovine – 372 fermieri; ANTZ 8 – sector carne bovine – 1286 fermieri; ANTZ 9 – ovine / caprine – 320 fermieri.
Plățile se efectuează în lei, la cursul valutar de 4,9475 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2021 și publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 398 din 1 octombrie 2021.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBilanț coronavirus 7 martie: 3.188 cazuri noi și 32 decese
Articolul următorJurnalist ucrainean la Realitatea Plus: Totul în jur e un coșmar, rușii nu țin cont de civili