Luni, 31 octombrie, elevii din învățământul preuniversitar și preșcolar revin la cursuri după prima vacanță care a încheiat primul modul din noua structură a anului școlar!
Astfel, luni începe al doilea modul de școală, care durează 8 săptămâni. Următoarea vacanță e cea de sărbători, care începe pe 23 decembrie 2022 și durează până pe 8 ianuarie 2023.
Vă reamintim că acest an școlar, 2022-2023, este împărțit în premieră pe 5 module de învățare și 5 vacanțe și are o durată de 36 de săptămâni, însă este la fel ca cel trecut, în privința numărului de zile de școală.
Anul școlar 2022 – 2023 este structurat astfel:
Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6 – 26 februarie 2023;
Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
Vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.