Doi bărbați din Dâmbovița au crezut că dau lovitura spărgând biserici chiar în săptămâna de dinaintea sărbătorilor pascale. Ținta lor a fost Cutia Milei, numai că nu s-au ales cu mare lucru și în plus au fost repede identificați de polițiști.

Imagine cu un caracter ilustrativ

Polițiștii orașului Găești au fost sesizați, în data de 22 aprilie, că în aceiași zi persoane necunoscute au sustras mai multe sume de bani din incinta a trei biserici. Una dintre acestea din localitatea Hulubești și alte două din localitatea Ludești.

Suma totală pe care hoții au reușit să o sustragă din cutiile milei, din trei biserici, este de 150 de lei. Polițiștii au reușit să îi identifice repede pe făptași. Este voba de doi bărbați, de 26 și respectiv 39 de ani, ambii din comuna Ludești. Unul dintre aceștia este recidivist și se sustrage cercetărilor.

Pe numele ambilor bărbați au fost întocmite dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

Articolul precedentSorana Cîrstea câștigă duelul româncelor din turneul de tenis de la Istanbul
Articolul următorSute de kg de produse periculoase descoperite de polițiști la Răzvad, în posesia unui vrâncean