Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a lansat oficial campania MERITOCRAȚIA salvează România, pe care o prezintă drept „un apel național către toți românii cinstiți, muncitori și competenți care s-au săturat să fie conduși de nepoate de ministru, de amante cu diplome false și de sinecuriști care n-au muncit o zi în viața lor.”
Partidul susține că „e timpul să schimbăm regulile jocului” și că „România nu mai poate fi lăsată pe mâna rețelei de incompetenți care, timp de 35 de ani, și-au împărțit funcții, contracte și instituții ca pe prada de război„.
Prin această inițiativă, AUR își propune să identifice „profesioniști adevărați – oameni care au construit, care au salvat vieți, care au ținut în viață școli, spitale și afaceri, în ciuda unui sistem ostil, care le-a pus piedici la fiecare pas„.
Partidul îi îndeamnă pe români să se înscrie pe platforma dedicată: „Intră pe https://partidulaur.ro/meritocratia-salveaza-romania/, trimite CV-ul tău și câteva rânduri despre cine ești și cum poți contribui!„
AUR subliniază că experiența politică anterioară nu este un criteriu de selecție: „Nu contează dacă n-ai «pile» sau dacă n-ai mai făcut politică! E chiar un avantaj! Contează ce știi să faci și că ai curajul să pui umărul la reconstrucția României„.
Conform comunicatului, „campania MERITOCRAȚIA salvează România este începutul unui proces amplu de selecție a celor mai buni români care vor construi alături de noi guvernul alternativ AUR, o echipă capabilă să conducă România cu demnitate, competență și iubire de țară„.
Partidul anunță că va organiza întâlniri directe cu cetățenii pe tot teritoriul țării: „Toți parlamentarii și liderii AUR din teritoriu vor fi în această lună pe teren, în întâlniri directe cu oamenii. Ne vedem în filiale, în birourile parlamentare, în orașele și satele țării„.
Campania se încheie cu un apel mobilizator: „România merită ce-i mai bun! Iar tu ești unul dintre cei buni! Hai cu noi! Hai cu AUR! Meritocrația salvează România!„
Prin această inițiativă, AUR își propune să construiască o alternativă politică bazată pe competența profesională și să identifice cadre pentru o viitoare guvernare.