Un bărbat din Găeşti, recidivist, a fost arestat pentru 30 de zile, după ce a fost acuzat de tâlhărie şi lipsire de libertate.

Proaspăt întors din străinătate, individul s-a întâlnit, la el acasă, cu un vechi amic din Morteni, dar şi cu alţi doi tineri. Cu toţii s-au apucat de băutură, iar apoi a început scandalul.

Bărbatul în vârstă de 30 de ani și-a imobilizat amicul din Morteni, pe care l-a bătut ore în şir, şi i-a pus cuţitul la gât ori de câte ori acesta a vrut să plece.

De asemenea, prin violenţă, i-a sustras lanţul de aur de la gât. Cum a reuşit să scape din teroare, bărbatul din Morteni s-a oprit direct la poliţie. Oamenii legii l-au reţinut pe suspect pentru 24 de ore, iar ieri a fost arestat pentru 30 de zile.

Cercetările continuă sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti.

Articolul precedentCHA CHA LITIX! Episodul 35. Rușii se pot răzbuna pe aripioarele picante
Articolul următorAngajat al Penitenciarului Mărgineni, testat pozitiv pentru SARS-CoV-2