Bărbatul care a atacat doi poliţişti cu coasa în Văcăreşti, județul Dâmboviţa, a primit îngrijirile necesare pentru a putea fi transportat la Tribunal, după ce a fost împuşcat de oamenii legii.

Scandalul a avut loc în data de 9 august. Doi fraţi, care s-au luat la harţă cu mai mulţi săteni, au atacat cu o coasă doi poliţişti chemaţi să aplaneze conflictul.

Unul dintre agresori este acuzat de tentativă de omor, după ce i-a tăiat degetele de la o mână unui poliţist.   

Luni, 24 august, a fost dus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa şi, potrivit Inspectoratului de Poliţie Dâmboviţa, astăzi va fi prezentat la tribunal pentru dispunerea unei măsuri preventive.  

“Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa, un bărbat bănuit de săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi ultraj, prevăzute de art. 188, alin. 2, raportat la art. 257, alin. 1,2 şi 4 din Codul Penal, procurorul de caz dispunând faţă de acesta măsura reţinerii pentru 24 de ore. Astăzi, bărbatul va fi condus la Tribunalul Dâmboviţa pentru dispunerea măsurii preventive”, a transmis IPJ Dâmboviţa.   

Oamenii legii au ripostat şi ei şi i-au împuşcat pe atacatori, după ce i-ar fi avertizat cu focuri de armă trase în plan vertical. Unul dintre oamenii legii s-a ales cu degetele de la o mână tăiate.   

Mama agresorilor spune că s-au luat la ceartă din cauza vecinilor, care îi sunt şi rude, pentru că le-au vorbit urât. Femeia spune că vecinii au sunat la 112 şi că poliţiştii care au sosit la faţa locului au intrat peste ei în curte şi nu au vrut să asculte şi punctul lor de vedere.   

Cei doi poliţişti de la secţia rurală 1 din Târgovişte, în vârsta de 39 şi 45 de ani, care au fost loviţi cu coasa, au ajuns la spitalul judeţean de urgenţă din Târgovişte cu răni la mâini şi pe corp. De asemenea şi agresorii, în vârstă de 41 şi 43 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind împuşcaţi în picior şi abdomen.    
Unul dintre poliţişti, care are degetele de la o mână tăiate, şi agresorul împuşcat în picior au fost trimişi la Spitalul Floreasca din capitală, iar celălalt poliţist, dar şi al doilea agresor au rămas la Târgovişte. Cei doi agresori se ocupă cu creşterea animalelor şi nu au mai avut până acum probleme cu legea.  

Articolul precedent100% TU DECIZI! Gabriel Zetea, nuntă cu avion de la TAROM. Scamatoriile șefului CJ Maramureș
Articolul următorCHA CHA LITIX! Episodul 53. Nici jandarmii nu mai sunt ce-au fost