În perioada 24-29 martie 2019 județul Dâmbovița a gazduit două evenimente importante în cadrul Proiectului „Digital Competence in Action” (Competențele digitale în acțiune), coordonat la nivel national de Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița.
„Este vorba de o întâlnire de management de proiect în care au fost prezenți 16 reprezentanți au autorităților regionale și ai instituțiilor partenere, în care s-a analizat progresul proiectului, s-a discutat planificarea activităților transnaționale și locale pentru ultimul an de proiect și posibilitățile de extindere a colaborării între instituțiile din cele trei state europene. În plus, pe parcursul săptămânii 25-29 martie, 31 cadre didactice din Spania și Regatul Unit au vizitat școlile și instituțiile partenere în proiect implicându-se în activitățile propuse de acestea și observând modalitățile în care sunt integrate competențele digitale în activitățile educative la nivelul județului Dâmbovița”, se arată într-un comunicat al ISJ Dâmbovița.
Proiectul „Digital Competence in Action” cu o durată de 3 ani (2017 – 2020), se desfășoară  în parteneriat cu 16 instituții din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, România și Spania, dintre care 2 sunt autorități regionale ca și ISJ Dâmbovița.
Partenerii locali care au fost vizitați și care au oferit lecții și activități demonstrative dezvoltate în proiect sunt Casa Corpului Didactic Dâmbovița, Colegiul National „Constantin Cantacuzino” – Târgoviște, Școala Gimnazială ”Șerban Cioculescu” – Găești, Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” – Târgoviște și Asociatia NEWPROJECTS.
„Scopul acestui proiect este de a îmbogăți formarea elevilor în privința pregătirii lor pentru piața muncii, prin crearea și integrarea resurselor digitale în activitățile didactice. În același timp se urmărește oferirea de oportunități de dezvoltare profesională pentru cadrele didactice și de a le pregăti pe deplin pentru activitatea la clasă, ca și pentru propria lor carieră profesională. Totodată, prin activitățile desfășurate în cei trei ani de proiect ne propunem să pregătim în acest domeniu în permanentă schimbare, părinții și membrii comunității mai largi, prin implicarea activă a acestora în activitățile planificate”, se mai arată în comunicat.
Articolul precedentNaționala masculină de handbal vine la Târgoviște, plătită din fondurile primăriei locale
Articolul următor“Jandarmeria pe înțelesul tuturor”, în Parcul Chindia Târgoviște