O singură româncă a reușit calificarea pe tabloul principal al turneului de tenis de la Dubai, venind din calificările turneului. Sorana Cîrstea a reușit să acceadă pe tabloul principal, după o victorie dramatică, obținută în fața Carlei Suarez Navarro.

De aproape două ore de joc a fost nevoie pentru ca târgovișteanca Sorana Cîrstea să obțina calificarea pe tabloul principal al turneului de la Dubai (premii totale de 2,6 milioane de dolari).

Imagine

Sursa foto-wtatennis.com

După ce a reușit să câștige primul set cu 6/2,  (două break-uri), Sorana a cedat  extrem de ușor cel de-al doilea set, cu 1/6, un set în care nu a avut nici măcar o minge de break. Setul decisiv a fost unul pe muchie de cuțit, în care ambele jucătoare au oferit extrem de puține șanse adversarei. Doar trei migi de break au fost înregistrate, în tot setul, toate (!!!) fiind convertite în game, de beneficiare. Din fericire, Cîrstea, cu două break-uri, a avut câștig de cauză și s-a impus cu 6/4.

Cu aceasta victorie, Sorana Cîrstea (nr.70 WTA) s-a calificat pe tabloul principal, al turneului unde o va întâlni,în turul I, pe estona Anett Kotaveit (nr.24 WTA).

Ce-a de-a două jucatoare româncă aflata în calificările turneului, Ana Bogdan, a ratat calificarea pe tabloul principal. În al treilea tur al calificărilor, Bogdan a cedat, cu 4/6,6/7,în fața Alexandrei Sasnovich (Belarus).

Cîrstea este astfel singura româncă ce se alătură Simonei Halep (nr. 2 WTA), pe tabloul principal al turneului. Halep, cap de serie 1, la turneu, va juca direct în turul al doilea al competiției.

Articolul precedentMinor de șapte ani accidentat grav, la Crevedia, în Dâmbovița
Articolul următorDoliu în PSD Dâmbovița. Un fost deputat a decedat în această dimineață