După mai multe momente de incertitudine social democrații s-au decis în privința datei, orei și locației ultimului miting de campanie electorală, pentru alegerile europarlamentare. La Târgoviște, duminică, 19 mai, sunt așteptați 30.000 de susținători ai PSD, la un miting ce va avea loc începând cu ora 12.30, în Piața Tricolorului din localitate.

Miting PSD, Târgoviște 2017, Piața Revoluției (aproximativ 10.000 de participanți)

Mitingul de la Târgoviște este ultimul miting organizat de social democrați, după ce marele miting de la București a fost anulat. Nici cel de la Târgoviște nu a fost sigur, abia în data de 16 mai CEX-ul PSD decizând definitiv organizarea acestuia. Dealtfel solicitarea pentru organizarea acestui miting, adresată administrației locale târgoviștene, nu a fost făcută decât în ultimele zile.

Foto– Piața Tricolorului din Târgoviște și zona adiacentă.

Locație miting PSD, duminică 19 mai 2019

Acum este sigur. Mitingul PSD, la care social democrații au anunțat că vor deplasa 30.000 de participanți, va avea loc duminică, 19 mai 2019, începând cu ora 12.30, în Piața Tricolorului din Târgoviște.Zona nu este nici pe departe posibil a găzdui o așa mare afluență de public (vezi foto).

În altă ordine de idei, Poliția Locală din Târgoviște a anunțat deja că traficul auto din oraș va fi restricționat, practic o jumătate de zi, partea centrală a orașului va fi blocată. Iată comunicatul de presă.

Comunicat de presă

 

Având în vedere adunarea publică ce se va desfășura în data de 19.05.2019, Poliția Locală Târgoviște vă informează că, pentru realizarea dispozitivului și asigurarea măsurilor de afluire și defluire, mai multe străzi vor fi închise circulației rutiere în intervalul orar 10.00-16.00.

Acestea sunt:

– Strada Grigore Alexandrescu – integral

– Strada Col. Băltărețu – sectorul cuprins între intersecția cu strada Tudor Vladimirescu și strada Poet Gr. Alexandrescu

– Bulevardul Regele Carol I – sectorul cuprins între Bulevardul I.C.Brătianu și Bulevardul Mircea Cel Bătrân

– Bulevardul Mircea cel Bătrân – integral

– Bulevardul Libertății – integral

– Strada Stelea – sectorul cuprins între intersecția cu Bulevardul Libertății și strada Calea Domnească

– Bulevardul Independenței – integral

– Strada Lt. Stancu Ion – integral

– Strada Calea București – sectorul cuprins între Strada Calea Domnească și strada Calea Ialomiței

– Strada Calea Domnească – sectorul cuprins între strada Calea București și intersecția cu strada Constantin Brâncoveanu

– Strada Cpt. Andreescu – integral

– Strada 9 Mai – de la intersecția cu strada Avram Iancu până la intersecția cu Bulevardul Independenței

– Strada Justiției – integral

– Strada Gimnaziului – integral

Restricțiile de circulație se realizează conform prevederilor Art.5, pct.(7) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată. Dispozitivul de protecție va fi dimensionat în funcție de numărul de participanți la această adunare.

Articolul precedentPoliția din Dâmbovița a făcut ravagii printre șoferi în doar 24 de ore
Articolul următorTIR încărcat cu bere răsturnat pe A1. Traficul a fost restricționat