În perioada 24-28 mai 2019 are loc cea de-a XVIII-a ediție a Colocviului Internațional „Latinitate – romanitate – românitate”. An de an, în luna mai, la Târgoviște se reunesc nume importante ale lingvisticii românești și europene.
Universitatea ”Valahia” din Târgoviște, alături de Consiliul Județean Dâmbovița și Centrul Județean de Cultură Dâmbovița, în calitate de organizatori, își propun invitarea unor personalități de marcă a lumii științifice românești, care să susțină prelegeri și, în felul acesta, să pună pe harta lumii științifice orașul Târgoviște.
Evenimentul reprezintă o bună ocazie de reuniune a unor cercetători şi cadre didactice din numeroase centre universitare din ţară, dar şi din străinătate, sub egida Universității ”Valahia” din Târgoviște, Uniunii Latine din România, filiala Dâmboviţa și a Consiliului Județan Dâmbovița, prin Centrul Județean de Cultură Dâmbovița.
Deschiderea festivă a ediției actuale va avea loc vineri, 24 mai 2019, la ora 16,00, în Campus, Corp B, Amfiteatrul ”Paraschiv Vagu”, parter, moderator: prof. univ. dr. Petre Gheorghe Bârlea.
Articolul precedentITM Dâmbovița: Campanie de informare privinde ucenicia la locul de muncă
Articolul următorConstrucția Mall-ului de la Târgoviște va fi, în sfârșit, demarată