Polițiștii de imigrări din Dâmbovița au depistat un cetățean din China, în vârstă de 51 de ani, care a nu a părăsit țara la expirarea perioadei legale de ședere.

Acesta a fost sancționat contravențional și obligat să părăsească teritoriul României în termen de 15 zile.

Polițiștii din cadrul Biroului pentru Imigrări al Judeţului Dâmboviţa au desfăşurat vineri, 3 februarie, o acţiune pe linia combaterii şederii ilegale a străinilor, pe raza de competenţă.

Astfel, în cadrul activităților întreprinse, poliţiştii au depistat pe raza municipiului Târgoviște, un bărbat, în vârstă de 51 de ani, din Republica Populară Chineză, care nu mai îndeplinea condiţiile şederii pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că aceasta a intrat legal în România, în baza unei vize de scurtă ședere în scop de afaceri, însă la expirarea dreptului de şedere nu a părăsit teritoriul ţării noastre.

Urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au emis pe numele acestuia decizie de returnare, prin care este obligat să părăsească ţara în termen de 15 zile.

De asemenea, bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 400 de lei, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare. Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentOficial: Vârstă de la care poți conduce camioane în România a scăzut de la 21 de ani la 18 ani
Articolul următorDâmbovița. Trei bărbați prinși ilegal la vânat! Au fost depistați pe un alt fond cinegetic decât cel pentru care erau autorizați să vâneze