Direcția de Statistică Dâmbovița a preziat, în rapoartele sale, că în luna octombrie 2018 a crescut numărul naşterilor şi numărul deceselor faţă de luna octombrie 2017.

De asemenea, a crescut atât numărul căsătoriilor, cât şi numărul deceselor, faţă de luna octombrie 2017.

Luna octombrie 2018 faţă de luna septembrie 2018 – Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural

În luna octombrie 2018 s-a înregistrat naşterea a 396 copii, cu 45 naşteri mai multe decât în luna septembrie 2018.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna octombrie 2018 a fost de 601, cu 152 mai multe decât în luna septembrie 2018.

Sporul natural a fost negativ în luna octombrie 2018, de 205 persoane (născuţii vii înregistrând un deficit faţă de decedaţi), la fel ca şi în luna septembrie 2018 (-98 persoane).

În luna octombrie 2018 s-a înregistrat un singur deces la copii cu vârstă sub un an.

Evoluţia numărului de născuţi-vii şi a deceselor, în perioada octombrie 2017 – octmbrie 2018

Nupţialitate şi divorţialitate

La oficiile de stare civilă în luna octombrie 2018 s-au înregistrat 262 căsătorii, cu 230 mai puţine decât în luna septembrie 2018. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 86, cu 39 mai multe decât în luna precedentă.

Evoluţia numărului de căsătorii şi divorţuri, în perioada octombrie 2017 – octombrie 2018 

Luna octombrie 20181 faţă de luna octombrie 2017

Natalitatea, mortalitatea şi sporul natural

Numărul născuţiilor vii a fost mai mare cu 33 în luna octombrie 2018 faţă de aceaşi lună din 2017. Numărul persoanelor care au decedat a fost mai mare cu 68 faţă de luna octombrie 2017. Sporul natural a fost negativ în luna octombrie 2018 (-205 persoane), mai mic decât cel din luna octombrie 2017 (-170 persoane).

Nupţialitate şi divorţialitate

Numărul căsătoriilor a fost, în luna octombrie 2018, cu 12 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat 86 divorţuri, cu 8 mai multe decât în luna octombrie 2017.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentNoul plan de școlarizare din învățământul dâmbovițean
Articolul următorDâmbovița. A crescut numărul salariaților în 2018 față de 2017