Cinci bărbaţi, cu vârste între 33 şi 62 de ani, au fost arestaţi preventiv în urma celor 46 de percheziţii făcute în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Olt şi Ilfov, pentru destructurarea unei grupări specializate în spălare de bani care a prejudiciat peste o sută de persoane din mai multe ţări ale Uniunii Europene.

Potrivit Poliţiei, în urma celor 46 de percheziţii făcute în urmă cu două zile, poliţiştii au descoperit şi ridicat, în vederea confiscării, 40 de plăcuţe cu numere de înmatriculare, acte de identitate, documente comerciale şi alte documente susceptibil a fi false, laptopuri şi unităţi de memorie, peste 20.000 de euro şi aproape 10.000 de lei, toate posibil a proveni din infracţiunile ce fac obiectul cercetărilor.

Cinci bărbaţi, cu vârste între 33 şi 62 de ani, au fost arestaţi preventiv.

Miercuri, poliţiştii Biroului de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Piteşti, au făcut 46 de percheziţii domiciliare în judeţele Argeş, Dâmboviţa, Olt şi Ilfov, într-un dosar penal ce vizează 11 persoane, bănuite de constituirea unui grup infracţional organizat, spălare de bani, fraudă informatică şi acces ilegal la un sistem informatic.

Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada octombrie 2017 – februarie 2019, folosindu-se de adrese de e-mail asemănătoare cu cele ale unor societăţi cunoscute în domeniul transportului intern şi internaţional de mărfuri, cei în cauză ar fi contractat diferite cereri de transport prin intermediul burselor de transport de mărfuri naţionale şi europene.

Ulterior, folosindu-se de documente falsificate şi vehicule cu numere de înmatriculare false, ar fi preluat mărfurile (lingouri de aluminiu, cupru, plumb, nichel, produse alimentare, textile, produse chimice) şi le-ar fi valorificat în interes personal, de regulă, în afara României, în spaţiul european, la preţuri mult sub valoarea de piaţă.

”În urma activităţii infracţionale documentate până în prezent, poliţiştii au stabilit că cei în cauză ar fi creat prejudicii unui număr de peste 100 de persoane vătămate, pe teritoriul mai multor state membre ale Uniunii Europene, respectiv Olanda, Belgia, Spania, Polonia, Germania, Luxemburg, Cehia, Franţa, Austria, Bulgaria şi Slovacia, din care ar fi obţinut bunuri de peste 2.000.000 de euro”, a transmis, miercuri, Poliţia Română.

Pentru documentarea activităţii infracţionale, poliţiştii români au colaborat cu reprezentanţii EUROJUST, EUROPOL şi SELEC, precum şi cu autorităţile judiciare din Olanda, Belgia, Spania, Polonia, Germania, Luxemburg şi Cehia, în urma căreia au fost emise 18 ordine europene de anchetă.

Totodată, la solicitarea autorităţilor din România, organele judiciare din Olanda vor efectua un număr de 12 percheziţii domiciliare pe teritoriul acestui stat.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. În activităţi au fost angrenaţi şi jandarmi din Argeş şi Craiova.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REPORTERPENET.RO pe FACEBOOK