Circulaţia rutieră pe DN 7, în localitatea Titu din judeţul Dâmboviţa, se închide de vineri până duminică, în vederea desfăşurării Târgului Anual din acest oraş, a anunţat, vineri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

„În perioada 13.09.2019 (ora 8:00) – 15.09.2019 (ora 24:00), circulaţia rutieră se va închide pe DN 7 (km 50+500 – km 52+800), în vederea desfăşurării Târgului Anual în oraşul Titu, judeţul Dâmboviţa. Pe perioada aferentă închiderii circulaţiei, traficul rutier va fi deviat pe traseul DN 7 km 50+500 – Str. Pictor Nicolae Grigorescu – Str. Gării – DN 7 km 52+800, sector ce va fi semnalizat corespunzător de către organizator”, precizează compania de drumuri într-un comunicat.

Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, 0800.800.301 sau de pe paginile de Facebook şi Twitter.

Articolul precedentVIDEO UPDATE Muncitor strivit de un cimentruc. Imagini greu de digerat
Articolul următorDinamo, penalizată sportiv după meciul cu Chindia Târgovişte