Acesta are ca scop atragerea elevilor şi profesorilor din judeţul Dâmboviţa, în activităţi tematice educative, pentru creşterea gradului de informare şi sensibilizare asupra vieţii comunităţii şi dezvoltarea unei atitudini civice, în mediul montan.
„Pentru atingerea obiectivelor proiectului, voluntarii asociației vor merge în mai multe școli dâmbovițene (minim 4) urmând să prezinte elevilor și cadrelor didactice (minim 200 de elevi şi 8 profesori) informații detaliate legate de echipamentul de munte, de pericole în munți, de echipament și tehnici de alpinism, de marcaje turistice, de orientare turistică etc. După această primă etapă de educație montană „teoretică”, derulată în perioada 1 septembrie – 7 noiembrie 2019, cei mai activi și interesați elevi (72 de elevi, împreună cu 8 cadre didactice) vor „aplica” cunoștințele teoretice în cadrul a două tabere care se vor desfășura în perioada 8-24 noiembrie 2019 (două weekend-uri) , la tabăra Căprioara de pe valea submontană a Ialomiței”, a precizat Nicolae Posta, președintele Asociației.

După un început de an școlar cu noi provocări didactice, elevii dâmbovițeni vor avea ocazia de a învăța lucruri noi, practice, în mirificul peisaj al văii Ialomiței, îmbrăcată în culorile arămii ale toamnei.

Proiectul se realizează cu finanțare parțială din partea Consiliului Județean Dâmbovița.

Articolul precedentDemonstrații cu roboți, la Târgoviște, în cadrul unei conferințe internaționale
Articolul următorI-a venit rău și a murit pe scara blocului