A fost panică mare în Târgovişte. O clădire veche, cel mai probabil din timpul fostei Şcoli de Cavalerie, aflată în spatele Unităţii de Jandarmerie a fost cuprinsă de flăcări.

Pompierii s-au luptat zeci de minute cu focul, iar proprietarii care locuiesc în zonă s-au temut de extinderea incendiului.

Clădirea era dezafectată şi nu mai era de mult folosită de jandarmi.  De altfel, imobilul nu se află în curtea IJJ Dâmboviţa, dar a aparţinut, se pare, fostei Şcoli de Cavalerie de la Târgovişte.

În imediata apropiere a locului în care a izbucnit incendiul au fost executaţi soţii Ceauşescu, iar recent a fost dat în folosinţă un mall.

La stingerea incendiului a intervenit Detaşamentul Târgovişte cu 3 autospeciale si 14 pompieri.

În 1982, la Târgovişte, este mutată, din Bucureşti, Şcoala Specială de Cavalerie, formă superioară de învăţăâmânt superior. În 1895 – 1898, i se construieşte un pavilion administrativ în vecinătatea fostei Pieţe Centrale a Târgoviştei.    La 20 octombrie 1907, în prezenţa principelui moştenitor Ferninand, în acel moment inspector principal de cavalerie,  este pusă piatra de fundament a noului local al şcolii, pe Bulevardul Regelui Carol I, lângă gara oraşului, inaugurat la 20 octombrie 1909. 

Articolul precedentVIDEO 18:00 Noi dezvăluiri ale procurorului „Portocală”. Cum își „turna” Cosma Jr. adversarii
Articolul următorÎn sfârșit, Guvernul a alocat bani pentru achiziția de tablete