Jandarmii dâmboviţeni vor asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică pe timpul desfăşurării următoarelor competiţii sportive:

– Meciul de volei feminin, din cadrul Campionatului Naţional Divizia A1, dintre echipele CSM Târgovişte – CS Ştiinţa Bacău, sâmbătă, 5 noiembrie a.c., începând cu ora 16:00, la Sala Sporturilor din municipiul Târgovişte;

– Meciul de baschet feminin, din cadrul LNB, dintre echipele CSM Târgovişte – Agronomia Bucureşti, sâmbătă, 5 noiembrie a.c., începând cu ora 18:00, la Sala CSS „Ioan Valerian” din municipiul Târgovişte;

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locurilor de desfăşurare a competiţiilor sportive pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea acestora.

Alte aspecte de interes – Spectatorilor le este interzis:

– să pătrundă în stare vădită de beţie sau să consume băuturi alcoolice în sală;

– să introducă sau să încerce introducerea de băuturi alcoolice în sală;

– să introducă în sală inscripţii, embleme, pancarte, bannere, afişe, steaguri sau alte suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte cu conţinut obscen;

– să refuze prezentarea documentelor de acces şi, după caz, a actelor de identitate, la solicitarea justificată a jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă;

– să refuze supunerea la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;

– să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa jandarmilor sau a personalului de ordine şi siguranţă sau să ameninţe cu acte de violenţă;

– să refuze părăsirea imediată a sălii, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către jandarmi;

– să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a sălii;

– să efectueze fără drept orice operaţiuni cu articole pirotehnice;

– să pătrundă fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc a sălii.

Jandarmeria dâmboviţeană recomandă tuturor spectatorilor să nu se implice în incidente şi să dea dovadă de spirit de fairplay, delimitându-se de orice formă de violenţă verbală sau fizică, ce ar putea conduce la tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Maşină răsturnată în urma unui accident rutier produs în apropiere de Târgovişte. Trei persoane, între care un copil, rănite
Articolul următorDâmbovița. Accident violent produs pe DN 72A. Trei persoane au fost rănite