Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a premiat vineri, 19 aprilie 2019, la Catedrala din Tâgoviște, grupele de cateheză ale parohiilor câștigătoare din cadrul etapei eparhiale a Concursului Național Catehetic „Hristos: sufletul satului meu”.

Înainte de asta, la Mânăstirea Stelea din Tâgoviște, a avut loc evaluarea protofoliiilor celor 15 grupe de cateheză ale parohiilor câștigătoare la faza pe protoierii.

Grupele catehetice premiate sunt de la: Parohia Gheboia – locul I, Parohia Izvoare – locul al II-lea, și Parohia Vișina II- locul al III-lea. Elevii au primit premii în bani, diplome, cărți, precum și o tabără de vară la Centrul Cultural-Social de la Mânăstirea Peștera, pentru cei 30 de elevi clasați pe locul I.

Cu acest prilej, elevii participanți au vizitat Catedrala Mitropolitană și mânăstirile Stela și Viforâta, la acest din urmă sfânt locaș având loc și agapa frățească.

La eveniment, au participat Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar eparhial, și Pr. dr. Ionuț Ileana, Consilier eparhial.

Concursul s-a desfășurat în perioada 21-28 martie 2019, în cadrul celor cinci Protopopiate din Arhiepiscopia Târgoviștei, fiind implicați 669 de copii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte REALITATEADEDAMBOVITA.NET pe FACEBOOK

Articolul precedentIncursiuni în istorie, la Muzeul Poliției Române din Târgoviște
Articolul următorSesiunea anuală de comunicări științifice studențești în domeniul economic