Evenimentul a debutat cu alocuțiuni din partea invitaților, urmând ca, pe parcursul celor doua zile de desfășurare a conferinței, să fie prezentate aproximativ 70 de lucrări ștințiifice în fața celor aproximativ 100 de participanți din țară și din străinătate.
”Chiar dacă a existat un recul din punctul de vedere al cercetării, după Revoluția din 1989, la nivelul județului au rămas în continuare cel puțin câteva elemente de „lumină”, în ceea ce privește acest aspect și am în vedere aici Centrul de Cercetare Pomicolă de la Voinești, care și-a păstrat prezența pe această piață a cercetării românești si dezvoltă de exemplu soiuri de mere care nu mai necesită atâtea tratamente fitosanitare, dând ca produs finit un fruct ecologic, dar și Stațiunea de Cercetare Piscicolă de la Nucet, unde specii protejate sunt crescute și livrate către zone piscicole renumite din țară. Sunt doar câteva elemente pe care am încercat să le subliniez din punctul de vedere al președintelui CJD și al autorității publice județene, mă bucur că suntem prezenți aici și vreau să vă spun că suntem, am fost și vom fi ancorați în această zonă, pentru că am înțeles că cea care pornește motoarele economiei și ale societății este creativitatea, iar noi o susținem”, a precizat secretarul județului, Ivan Vasile Ivanoff.
Articolul precedentCod portocaliu de inundaţii pe râuri din 23 de judeţe, în acest weekend
Articolul următorRecomandările polițiștilor pentru perioada caniculară