Începând cu data de 17 martie 2020, se suspendă activitatea de examinare pentru obținerea permisului de conducere, proba teoretică și proba practică, la nivel național, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației actuale.
Anunțul a fost făcut de autorități prin intermediul unui comunicat de presă transmis de către Prefecturi.
„Având în vedere evoluția situației epidemiologice de pe teritoriul României, în contextul apariției și răspândirii noii forme de coronavirus, care determină boala COVID-19, începând cu data de 17.03.2020, se suspendă activitățile de examinare la nivel național, probele teoretică și practică, pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire în funcție de evoluția situației actuale.”
Se precizează în comunicat.
Persoanele programate în această perioadă vor fi reprogramate ulterior, cu informarea acestora în timp util de către serviciile publice comunitare, prin site-ul www.drpciv.ro, site-urile Instituției Prefectului și cu sprijinul mass-mediei centrale și locale.
Detaliile suplimentare vor fi comunicate la finalizarea perioadeei de suspendare și/ sau de încetare a situației de urgență, la nivel național.