A crescut numărul românilor care nu mai pot face față cheltuielilor tot mai mari cu plata ratelor, a facturilor sau restanțelor și cer insolvența personală. 

 
 

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) – singura instituţie din România care se ocupă cu instrumentarea cazurilor de insolvenţă a persoanelor fizice – a înregistrat, în prima jumătate a acestui an, un număr de cereri de deschidere a procedurii de insolvenţă, mai mare decât cele  primite în cursul întregului an 2021.

În conformitate cu legea specifică acestui domeniu, ANPC consiliază cetăţenii aflaţi în imposibilitate de plată, pentru a alege procedura adecvată care poate să soluţioneze impasul financiar în care se află.

 

Insolvenţa este definită ca fiind acea situaţie în care o persoană fizică nu mai dispune de banii necesari pentru a-şi achita datoriile (rate bancare, impozite, restanţe la asociaţiile de proprietari) şi înregistrează întârzieri de plată mai mari de 90 de zile. 

Angajaţii Direcţiei de Insolvenţă, din cadrul ANPC, oferă consultanţă gratuită persoanelor care îndeplinesc această condiţie de bază şi îi consiliază cu privire la procedura cea mai potrivită, în conformitate cu situaţia în care aceştia se regăsesc:

 

 – Procedura pe baza planului de rambursare

 – Procedura prin lichidare de active

– Procedura simplificată de insolvenţă.

Fiecare dintre aceste tipuri de insolvenţă vin în avantajul debitorilor dat fiind că, pe parcursul derulării acestor proceduri, există o protecţie faţă de creditori materializată prin următoarele aspecte:

 

 – sunt suspendate executările silite asupra bunurilor şi veniturilor

 – este suspendată curgerea dobânzilor sau a penalităţilor

 – este asigurat un nivel de trai rezonabil conform legislaţiei în vigoare (coşul minim de cumpărături).

ANPC îndeamnă cetăţenii care se confruntă cu astfel de dificultăţi financiare să se adreseze comisariatelor teritoriale de pe raza judeţului de domiciliu pentru identificarea unei soluţii a situaţiei şi să consulte informaţiile, pe acestă temă, de pe site-ul instituţiei, https://anpc.ro/ce-este-insolventa-persoanelor-fizice/. 

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAmator de drifturi din Dâmboviţa, sancţionat de polițiștii din Ilfov. Acesta a fost amendat și lăsat fără permis
Articolul următorVremea extremelor – codul de CANICULĂ a fost PRELUNGIT. Avertizare cod PORTOCALIU de FURTUNI VIOLENTE – HARTA