Prelungirea situației de criză, declașată de pandemia de coronavirus, are efecte economice majore în lumea sportului. Jucătorii echipei de fotbal Chindia Târgoviște au fost deja notificați că li se vor diminua contractele. Președintele clublui târgoviștean, Marcel Ghergu, a anunțat că a trimis scrisori către toți jucătorii Chindiei, cu privire la acest lucru.

Marcel Ghergu

Marcel Ghergu a anunțat, conform celor de la gsp.ro, că:

„Am trimis notificarea pentru a se conforma condițiilor impuse de autorități în situația stării de urgență. Dacă nu se va mai juca, ceea ce e foarte probabil, nu e de vină nici clubul, nu e nici culpa fotbaliștilor, deci fiecare vom vedea ce are de făcut. Ne vom așeza la masă să negociem pentru a clarifica situația și a lor, și a clubului. Nu am anunțat încă nicio sumă în notificare pentru că nu știe nimeni cât va dura starea de urgență. Lucrurile sunt destul de complicate. Nu știe nimeni dacă starea de urgență și, automat, suspendarea contractelor va ține doar 30 de zile sau se va prelungi. Dacă lucrurile se întind, va trebui să găsim împreună o cale legală de a ajunge la un compromis. Vedem și ce decizii se vor lua din partea FRF și LPF. Poate va exista un pachet unitar pentru toate cluburile. E greu de anticipat. Eu aș vrea să reîncepem mâine activitatea, sunt convins că și jucătorii gândesc la fel, dar, din păcate, nu depinde de noi. Am respectat și respectăm pe toată lumea, dar nu vreau să ajungem în impas cu Chindia„,

„Suntem responsabili și corecți. Dar când vom ajunge la plata pentru luna martie, adică pe 15 aprilie, vedem atunci cum stau lucrurile. Se achită normal banii pentru bucata până în 16 martie, când s-a declanșat starea de urgență, iar mai departe vom intra pe altă categorie. Dacă nu se prelungește pauza, probabil se va trece cu vederea această perioadă. Dar dacă ține cinci-șase luni această poveste?!” A mai spus Ghergu, citat de gsp.ro

Declarații Viorel Moldovan

Viorel Moldovan

Și antrenorul celor de la Chindia Târgoviste, Viorel Moldovan, este circumspect cu privire la șansele ca lucrurile sa revină în curând la normal.

„Suntem în contact cu jucătorii, dar nu e o situație ușoară. E greu să faci antrenamente într-un apartament. Din punctul meu de vedere, le-am spus jucătorilor că nu văd perspective și că nu văd cum putem relua acest campionat. Cred că acest campionat va fi compromis” 

„E prematur și inoportun să discutăm acum despre fotbal. Așteptăm să vedem ce se întâmplă și apoi vom vedea cum mergem mai departe, după ce se termină această criză” – Viorel Moldovan, antrenor Chindia.(sursa gsp.ro)

Conform surselor, cel mai mare salariu al unui jucator de la Chindia este, la momentul actual, de 5000 de euro lunar (sursa gsp.ro). Chindia Târgoviste se afla, la momentul întreruperii campionatului, pe loc retrogradabil.

Articolul precedentCoronavirusul nu iartă pe nimeni. Gheorghe Flutur, președintele CJ Suceava, a fost testat pozitiv
Articolul următorÎncă un deces din cauza CoVid-19 ! E al 13-lea