Dacian Ciuculescu, în vârstă de 32 de ani, din Gorj, a renunțat în urmă cu patru ani la un post de agent de vânzări în București. Un prieten i-a produs să cumpere un teren la marginea autostrăzii A1, de peste 8.000 de mp și a acceptat.
El s-a hotărât să cultive tomate în localitatea dâmbovițeană Olteni, comuna Uliesti. Tomatele sunt „străine” de pesticide sau alte „substanțe ascunse” în 6 solarii, situate la marginea Autostrăzii București – Pitești.
Tomatele sunt livrate unui mare lanț de supermarketuri din țară, iar la raft se vând cu 7 lei kilogramul.
În relația cu supermarketul crede că l-a ajutat și experiența sa în vânzări. „Nu am fost printr-o recomandare sau mai știu eu ce. Am scris la toate supermarketurile că am niște solarii în care cultiv roșii și ei au fost singurii care au răspuns. Am făcut contract cu ei, au venit la mine, au văzut despre ce este vorba și am livrat direct către ei timp de doi ani de zile. La roșii am făcut și niște  certificări în Germania, că sunt în regulă pentru consum, sănătoase, că nu au substanțe, pesticide etc”, spune el.
Fiecare transport de tomate este analizat. Roșiile produse la Uliești sunt, astfel, prietenoase cu omul. Tânărul spune că își poate asigura un trai decent din agricultură, deocamdată.

Soția este contabilă, la o multinațională. El apreciază că în următorii ani ar trebui ori să se dezvolte, ori să renunțe.

Dacian Ciuculescu a făcut credit pentru construcția solariilor. Terenul l-a cumpărat cu 11.000 de euro și solariile l-au costat aproximativ 50.000 de euro.
Articolul precedentDupă pierderea unui atacant, Chindia Târgoviște a rămas și fără un apărător
Articolul următorPatru adolescenţi, salvaţi după ce s-au rătăcit în munţii Bucegi