Dâmbovița: Adolescent de 18 ani, blocat într-o fântână! Tânărul a fost transportat la spital

Dâmbovița: Adolescent de 18 ani, blocat într-o fântână! Tânărul a fost transportat la spital
Pompierii din Dâmboviţa au fost solicitați pentru scoaterea unui tânăr de 18 ani dintr-o fântână
Pompierii din Dâmboviţa au fost solicitați pentru scoaterea unui tânăr de 18 ani dintr-o fântână, din comuna Doicești. Adolescentul rămăsese blocat la o adâncime de 7 metri, potrivit pompierilor.
Intervenția promptă a echipajelor de pompieri a salvat viața tânărului, acesta fiind scos în scurt timp după ce au ajuns la locul evenimentului.
După extragerea din puț, acesta a ajuns pe mâinile paramedicilor, care i-au acordat îngrijiri medicale. Totodată, tânărul a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
“Intervenție în cazul unei persoane rămasă blocată într-un puț în localitatea Doicești.
La locul indicat echipajele de intervenție au găsit o persoana blocată într-un puț aflat în interiorul casei, la subsol.
Imediat au început operațiunile de extragere a persoanei care se afla la o adâncime de circa 7m și nu comunica cu pompierii, posibil inconștiență”, se arată într-un comunicat ISU Dâmbovița.
Sursa: Realitatea de Dambovita
Citește și:
- 15:50 - Complot dejucat în Serbia: doi bărbați, suspectați că plănuiau asasinarea lui Vučić
- 08:36 - Zbor direct spre destinații exotice pentru români
- 08:31 - Sfântul Gheorghe 2026. Tradiții, obiceiuri și superstiții
- 08:27 - Sărbătoare 23 aprilie: Sfântul Mucenic Gheorghe. Mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cruce roșie în calendar
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea de Dambovita și pe Google News














