O mașină s-a răsturnat, pe capotă, în orașul dâmbovițean Găești, la orele amiezii (28 februarie). Șoferița a rămas imobilizată în autoturism și a fost nevoie de intervenția pompierilor, pentru a o extrage din mașina avariată.

La locul evenimentului, în care a fost implicat un autoturism, care s-a răsturnat pe plafon, salvatorii s-au deplasat cu o autospecială de intervenție și un echipaj de ambulanță SMURD.

În urma producerii accidentului, o persoană de sex feminin a rămas încarcerată, fiind extrasă din autoturism de către pompieri.

Paramedicii SMURD i-au acordat victimei primul ajutor calificat, după care a fost preluată de un echipaj de ambulanță SAJ și transportată la UPU Târgoviște.

Salvatorii găeșteni au acționat și pentru asigurarea zonei și sablarea carosabilului.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentRestricții de circulație în Municipiul Iași
Articolul următorÎn căutare de azil politic. Victor Ponta intervine la Erdogan pentru oligarhul Plahotniuc