Intervenție a pompierilor dâmbovițeni în această dimineață în comuna Potlogi.

Un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție Potlogi acționează pentru evacuarea apei acumulată într-o gospodărie din localitatea Românești, unde apa avea circa 30 cm în curte și intrase în holul casei.

Nivelul apei din afara gospodăriei, pe ulița de acces, era de aproximativ 50 cm. Pompierii intervin cu o autopsecială de intervenție și o motopompă transportabilă, realizând un dispzitiv de circa 200 mp pentru evacuarea apei.

Pentru a opri acumularea apei, pompierii au realizat un baraj de protecție din saci cu nisip, zona în care acționează fiind nivelul străzii principale și favorizează acumulare apei.

Situația este dinamică, având în vedere avertizarea de Cod Portocaliu care vizează ploi însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică accentuată îm județul Dâmbovița, până astăzi la ora 11.00.

Pentru prevenirea și limitarea efectelor inundațiilor, pompierii dâmbovițeni recomandă cetățenilor următoarele măsuri:

-Construiți bariere pentru a opri pătrunderea apei în casă în caz de inundație;

-Curățați șanțurile și rigolele de scurgere pentru a permite evacuarea apelor pluviale;

-Nu aruncați la întâmplare resturi menajere și vegetale în albiile apelor curgătoare.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentBilanț coronavirus: 618 de cazuri noi și 61 de decese. Vezi situația pe fiecare județ
Articolul următorA murit Ion Dichiseanu – Îndrăgitul actor s-a stins la vârsta de 87 de ani