Un bărbat din Moreni, în vârstă de 43 de ani, a comis o serie de infracțiuni rutiere.

Beat fiind, acesta a lovit cu autoutilitara pe care o conducea un autoturism parcat regulamentar într-o parcare.

La scurt timp, bărbatul a fugit de la locul accidentului crezând că nu va fi găsit de oamenii legii, dar, a intrat cu mașina în gardul unui imobil.

După ce a fost depistat de polițiști, acesta a fost testat cu aparatul etilotest și a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Oamenii legii au descoperit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

“La data de 12 februarie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de un bărbat, de 62 de ani, din localitate, cu privire la faptul că o autoutilitară i-a avariat autoturismul parcat.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au identificat conducătorul autoutilitarei, un bărbat de 43 de ani, din Moreni, care ar fi acroșat autoturismul parcat, ar fi părăsit locul evenimentului și, ulterior, ar fi intrat cu autovehiculul în gardul unui imobil.

Conducătorul autoutilitarei a fost testat cu aparatul etilotest, acesta prezentând un rezultat cu o valoare de 1,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că șoferul nu deține permis de conducere”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentCutremur de 5,2 grade, în România. Unde a fost epicentrul
Articolul următor14 februarie: Sfântul Valentin, Ziua Îndrăgostiților. Superstiții și legende de Valentine`s Day. Semnificațiile sărbătorii iubirii