Satul Voia, din județul Dâmbovița, a devenit în acest în raiul copiiilor care vor să șofeze!

Marți, 14 martie, polițiștii au depistat un alt minor la volan, care se deplasa cu mașina pe drumul județean 702 A,  pe raza localității, din comuna Crângurile.

Mai mult de atât, în urma unor verificări, oamenii legii au descoperit, că băiatul în vârstă de 15 ani a furat autoturismul din curtea unui imobil.

Polițiștii au întocmit un dosar penal  pe numele minorului și efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furtul în scop de folosinţă.

“La data de 14 martie a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Găești au depistat, pe drumul județean 702A, în localitatea Voia, un minor, în vârstă de 15 ani, din localitate, în timp ce ar fi condus un autoturism.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că minorul nu avea dreptul de a conduce, iar autoturismul fi fost sustras de către acesta din curtea unui imobil”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

Acesta a fost al patrulea caz de acest fel depistat de oamenii legii pe raza satului Voia în ultimele săptămâni.

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPercheziţii la Prahova şi Dâmboviţa la persoane bănuite de luare de mită, dare de mită, deturnarea licitaţiilor publice, uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept, fals material în înscrisuri oficiale
Articolul următorReligia, disciplină la examenul de Bacalaureat? Solicitarea a fost semnată