O minoră de 17 ani, din comuna Crângurile, a recurs la un gest extrem luni seara.

Tânăra s-ar fi aruncat de pe o clădire, iar apoi a ajuns de urgență la spital, pentru îngrijiri și investigații medicale. Polițiștii s-au deplasat la fața locului după ce un bărbat a anunțat autoritățile în acest sens.

O tânără în vârstă de 17 ani, din Crângurile, a ajuns de urgență la spital, seara trecută, după ce s-ar fi aruncat de pe clădirea unei fabrici dezafectate. Se pare că adolescenta a suferit fracturi la ambele picioare, dar medicii urmează să o evalueze amănunțit.

Localnicii spun că gestul necugetat al fetei ar fi fost făcut din dragoste.

Polițiștii au demarat o anchetă în acest caz.

“O minoră s-ar fi aruncat luni seara de pe o clădire dezafectată, în comuna Crângurile. A fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. A fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporal din culpă. Ancheta este în curs de desfășurare pentru a se stabili cu exactitate împrejurările incidentului”, au transmis polițiștii dâmbovițeni.

 

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentIpoteze incredibile despre hepatita misterioasă la copii: Paracetamolul și câinii ar putea fi cauza
Articolul următorStatul face angajări pe bandă rulantă: 2000 de persoane noi în plină criză – În ce instituții sunt cei mai mulți salariați