La data de 29 martie a.c., polițiștii structurilor de combatere a criminalității organizate din Pitești, Buzău și Dâmbovița, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T.– S.T. Pitești, au efectuat 11 percheziții domiciliare, în județele Dâmbovița și Buzău, într-o cauză vizând constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane și proxenetism.

Simultan, pe teritoriul Marii Britanii, au fost efectuate 7 percheziții domiciliare, precum și audieri de persoane, cu privire la activitatea aceluiași grup infracțional, în baza unui acord privind constituirea unei echipe comune de anchetă încheiat prin intermediul EUROJUST.

În cadrul acțiunii comune desfășurate simultan pe teritoriul României și Marii Britanii, au fost identificate 14 persoane despre care există suspiciunea că ar fi implicate în desfășurarea activităților infracționale și 4 persoane vătămate.

În cauză, s-a reținut că, în perioada 2019 – martie 2022, membrii grupului infracțional organizat ar fi recrutat, utilizând metoda „loverboy”, mai multe persoane vătămate, cu posibilități materiale precare sau din familii destrămate, și, ulterior, le-ar fi transportat în afara țării, cu scopul de a le exploata sexual, pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.

Odată ajunse în țările de destinație, persoanele vătămate ar fi fost determinate să practice prostituția și, în măsura în care refuzau să continuie activitatea, ar fi fost lovite și amenințate, creându-li-se, astfel, o stare de temere, pentru a le exploata.  

Sumele de bani obținute din exploatarea persoanelor vătămate ar fi fost, ulterior, însușite de membrii grupului infracțional organizat și investite în imobile, autoturisme și diverse alte bunuri și activități.

Cercetările cu privire la activitatea grupului infracțional organizat au fost demarate în cursul anului 2021 și au beneficiat de sprijinul EUROJUST, prin constituirea unei echipe comune de anchetă și organizarea unui centru de coordonare, pentru ziua comună de acțiune.

Acțiunea comună a beneficiat de sprijinul analiștilor din cadrul EUROPOL, care a asigurat și schimbul de informații.

Întreaga activitate de cooperare investigativă internațională s-a făcut prin intermediul EMPACT. Ciclul de politici europene EMPACT are ca prioritate lupta împotriva criminalității organizate.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Unitatea Centrală de Analiză a Informațiilor din cadrul Poliției Române.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentPrefectura Dâmbovița și Crucea Roșie au ajutat o familie cu 6 copii, refugiați din Ucraina
Articolul următorFlorin Cîțu, sabotat din interior: peste 40 de organizații îi vor cere, joi, DEMISIA. Cine este păpușarul unei noi „execuții” în stil mafiot