Polițiștii din cadrul Serviciului de investigarea a criminalității economice au reținut o tânără de 26 de ani, din Răcari, care este cercetată pentru comiterea infracțiunii de delapidare. Femeia ar fi luat sume mari de bani din gestiunea unei case de amanet, fiind vorba despre un prejudiciu de peste 100.000 de lei și aproape 10.000 de euro.

„La data de 22 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari, au efectuat două percheziții domiciliare în orașul Răcari și comuna Conțești.

Activitățile sunt desfășurate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de delapidare, faptă prevăzută de art. 295 din Codul Penal.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai-august a.c., o femeie de 26 de ani, din Răcari, și-ar fi însușit din gestiunea unei case de amanet/schimb valutar 115.102 lei și 9.375 de euro.

Față de femeie a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând să fie prezentată instanței dispunerea unei măsuri preventive. În cauză, continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentScandalul Anamaria Prodan – Laurențiu Reghecampf a explodat în presa internațională: „Și-a bătut soția și a amenințat-o cu moartea”
Articolul următorDOVADA INCONTESTABILĂ A AGRESIUNII. Anamaria Prodan, luată la pumni de Reghecampf – VIDEO ȘOCANT. Momentul în care bărbatul lansează PRIMUL ATACUL