Polițiștii din Petrești au oprit, luni, pentru control, pe raza comunei Uliești, un autoturism condus de un bărbat din Belarus. Acesta se pare că abia se ținea pe picioare din cauza alcoolului consumat.

În urma testării cu aparatul etilotest, bărbatul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

„La data de 9 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 10 de Poliție Rurală Petrești au oprit, pentru control, pe raza comunei Uliești, un autoturism condus de un bărbat, cetățean al statului Belarus.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, acesta a fost supus testării cu aparatul etilotest, prezentând o alcoolemie cu o valoare de 1,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, se arată într-un comunicat IPJ Dâmbovița.

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentDâmboviţa. Doi copii minori din Găeşti, daţi dispăruți, găsiți în Bucureşti
Articolul următorAlertă meteo în Dâmbovița şi Prahova! Cod galben și portocaliu de ninsori și ploi abundente