Eurodeputatul Dan Motreanu a solicitat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urgentarea procedurii pentru primirea României în Spațiul Schengen.

”Stimată doamnă președinte Ursula Von der Leyen, doresc să salut anunțul de a propune o nouă Strategie pentru viitorul spațiului Schengen și vă reamintesc pe această cale faptul că statul din care provin, România, îndeplinește toate condițiile necesare pentru aplicarea acquis-ului Schengen, încă din luna iunie 2011. Acest fapt a fost recunoscut de către șefii de stat și de guvern în cadrul Consiliului UE de nenumărate ori, precum și în comunicările Comisiei Europene și rezoluțiile Parlamentului European din ultimii ani. Cu toate acestea, la zece ani distanță, România se află în continuare în afara Spațiului Schengen, iar cetățenii români, poate cei mai pro-europeni din întreaga UE, stau în continuare aliniați în rânduri la controale de frontieră, pentru fiecare ieșire sau intrare în țară”, a reamintit eurodeputatul român într-o intervenție ce a avut loc în cadrul dezbaterilor din Parlamentul European privind Starea Uniunii, care au avut loc la mijlocul lunii septembrie.

Imagine

 Dan Motreanu i-a sugerat președintei Comisiei Europene să transmită ”un mesaj în acest sens cetățenilor români cu ocazia vizitei   dumneavoastră la București din 27 septembrie.”

 ”Această situație nejustificabilă este greu de acceptat și greu de explicat cetățenilor români. Vă solicit, așadar, stimată doamnă Von der Leyen,   atât în calitatea dumneavoastră de președinte al Comisiei Europene, cât și în calitate de membru în Consiliu European, să soluționați această   problema în cadrul noii Strategii pentru Spațiului Schengen”, a spus europarlamentarul.

 

Acesta și-a exprimat ”încrederea că vocea românilor va fi ascultată și că România va face cât mai curând parte din Spațiul Schengen.”

 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedent21 paturi libere la ATI pentru pacienții COVID-19. Dâmbovița nu are niciunul
Articolul următorINSOMAR: SONDAJUL care dinamitează scena politică. Cifrele care pun la pământ Guvernul Cîțu. Lovitură nimicitoare pentru Iohannis