Europarlamentarul Dan Motreanu anunță că Parlamentul European a susținut categoric rezoluția prin care am solicitat Comisiei Europene să propună legislație și fonduri suplimentare pentru protecția solului în UE.

„Plenul reunit al Parlamentului European a votat cu 605 voturi pentru, 55 voturi împotrivă și 41 de abțineri propunerea de rezoluție a Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI) prin care am solicitat Comisiei Europene să elaboreze un cadru legislativ ambițios pentru protecția și promovarea utilizării durabile a solului în toate statele UE.
Imagine
 
Noua legislație va trebui să țină cont de amenințările importante la adresa solului, precum deșertificarea și salinizarea, practicile agricole nesustenabile, pierderea materiei organice, gestionarea defectuoasă, abandonarea terenurilor, precum și contaminarea și pierderea biodiversității.
În plus, noul cadrul legislativ va trebui să respecte principiul subsidiarității și drepturile de proprietate și să includă criterii pentru evaluarea calității solului, obiective de refacere, măsuri de monitorizare și raportare, schimbul de bune practici și formare pentru agricultori, precum și măsuri de sprijin și stimulente financiare suplimentare pentru ca proprietarii să protejeze solurile și terenurile.
 
Rezoluția vine în urma faptului că măsurile existente atât la nivelul UE cât și la nivelul statelor membre s-au dovedit a fi insuficiente pentru protejarea solurilor în ultimii ani, iar în ciuda faptului că există o Strategie tematică UE privind solul, degradarea terenurilor a continuat în întreaga UE, pierderile fiind estimate la 50 miliarde euro pe an.
De asemenea, fără un cadru legal ferm și finanțare adecvată pentru dezvoltarea sistemelor de irigații în statele membre, UE riscă să nu își atingă obiectivul asumat în ceea ce privește combaterea deșertificării, fenomen în continuă creștere ce afectează peste 13 țări UE, printre care și România”, explică Dan Motreanu.
 

Sursa: Realitatea de Dambovita

Articolul precedentProgramul marilor reţele comerciale în perioada Sărbătorilor Pascale
Articolul următorUn bărbat din Dâmbovița și-a prins piciorul într-un utilaj agricol