Debitul fluviului Dunărea la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere pe parcursul săptămânii, până la valoarea de 5.800 metri cubi de secundă (mc/s).

Potrivit datelor Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, debitul Dunării va depăşi media multianuală a lunii decembrie.

În aval de Porţile de Fier debitele vor fi în creştere, exceptând prima parte a intervalului unde vor fi, în general, în scădere pe sectorul Cernavodă – Tulcea.

Pentru luna decembrie, hidrologii au estimat un debit maxim al Dunării de 6.000 mc/s, iar cel minim la 3.800 mc/s, în timp ce media multianuală a lunii este de 5.200 mc/s.

Debitul Dunării va fi în creştere. Sunt prognozate precipitații

În perioada 11 – 17 decembrie, debitele râurilor din jumătatea de vest a ţării vor fi în general în creştere în prima parte a intervalului de prognoză, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării şi relativ staţionare pe cele din estul şi sudul ţării.

„În prima zi a intervalului, sunt posibile creşteri mai însemnate de niveluri şi debite pe unele râuri din jumătatea de vest a tării, cu probabilitate mai mare în zona de deal şi munte, ca urmare a precipitaţiilor prognozate, mai însemnate cantitativ. În restul intervalului de prognoză, debitele vor fi în uşoară scădere, exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din vestul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare” , potrivit prognozei de specialitate emisă de INHGA.

Prognoza lunară pentru luna decembrie 2022 arată un regim hidrologic care se va situa la valori cuprinse între 50-80% din mediile multianuale lunare, mai mici (30-50%) pe râurile din bazinele hidrografice: Cerna, Desnăţui, Jiu mijlociu şi inferior, Buzău, Putna, Jijia, pe cursul inferior al Ialomiţei, pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea.

Cele mai mici valori (sub 30% din normalele lunare) se vor înregistra pe râurile din bazinele hidrografice: Olt inferior, Vedea, Rm. Sărat şi Bârlad.

„Începând din a doua decadă a lunii decembrie este posibilă apariţia formaţiunilor incipiente de gheaţă (gheaţă la maluri, ace de gheaţă, curgeri de năboi- zăpadă îngheţată în albie) pe unele râuri din zona de munte din nordul şi centrul ţării, care se vor extinde şi intensifica treptat şi în alte bazine hidrografice, în funcţie de evoluţia temperaturilor”, avertizează hidrologii.

Articolul precedentDorin Iacob, despre boicotarea românilor la adresa firmelor austriece: Un fel de reacție de demnitate, solidaritate
Articolul următorPeste 30 de tone de articole pirotehnice, indisponibilizate de polițiști