Naționala universitară de baschet feminin a României a început dezamăgitor Universiada de la Napoli, din Italia. Naționala, condusă de târgovișteanul Cătălin Tănase, ce are în componență mai multe dâmbovițence, de la CSM Târgoviște, a pierdut primele două meciuri și a ratat șansa de a se califica în sferturile de finală.

Într-o grupă cu Rusia, Portugalia și Argentina, naționala tricoloră, condusă de Cătălin Tănase, a debutat la Universiadă împotriva uneia dintre pretendentele la medalii, Rusia. Chiar dacă în lotul României se află  cinci sportive din NCAA: Ana Ferariu (Drexel Dragons), Kelemen Kincso (California State University), Lenart Paula (Darthmouth College), Claudia Stan (Eastern Illinois University) şi Anamaria Vârjoghe (Gonzaga University), tricolorele nu au făcut față puternicului adversar.

Foto– Echipa României Universida 2019

 

Într-un meci dominat de rusoaice, din primul până în ultimul minut, scorul final a fost:

Rusia-România 59-31 (în data de 03.07.2019)

Nici în cea de-a doua confruntare româncele nu au avut mai mulți sorți de izbândă. Chiar dacă au condus până în minutul 4 (scor 4-2) debutul de meci a fost singura perioadă pozitivă, pentru că ulterior lusitanele au făcut ce au vrut pe teren, iar scorul final scutește de orice comentarii.

Portugalia-România 69-32 (04.07.2019)

După două meciuri (înainte de meciul Rusia-Argentina) clasamentul grupei arată astfel:

În faza sferturilor de finală se califică primele două clasate, din fiecare din cele patru grupe, de la Universiadă. România mai păstrează doar șanse teoretice, de a ocupa una dintre primele două poziții, înaintea ultimei confruntări din această fază a competiției.

Articolul precedentGuvernul relansează schemele de ajutor de stat, pentru mediul de afaceri
Articolul următorPatronatul anunță că salariații vor fi concediați iar societatea se dizolvă voluntar, la Electroaparataj Târgoviște