S-a pornit la drum în competițiile internaționale de tenis din 2020. Primele turnee ale anului au loc în Noua Zeelandă, la Auckland, și în China, la Shenzen. O singură româncă a foat acceptată pe tabloul principal al competiției de la Shenzen. Este vorba de Sorana Cîrstea, ce a avut și noroc la tragerea la sorți, urmând să întâlnească o reprezentantă a gazdelor, mult mai slab clasă, în primul tur.

Cinci românce au pornit la drum în competițiile de tenis din această săptămână, desfășurate sub egida WTA. Din păcate încă din prima zi a calificărilor, pentru tablourile principale ale competițiilor (4 ianuarie 2020), acestea au părăsit competiția.,

La Auckland (Noua Zeelandă), Irina Bara a fost învinsă de belgianca Y.Bounaventure (6/3,6/1). Și Ana Bogdan a pierdut în fața unei jucătoare anonime,italianca G.Gatto-Moticone (4/6,6/4,4/6), deși era cotată favorită nr.3 în calificări.

Veștile proaste au continuat în acestă dimineață (în România) și în ceea ce privește turneul de la Shenzen, din China, unde alte două românce participă în calificările pentru tabloul principal. Monica Niculescu a fost învinsă de americanca Nicole Gibss (6/3,6/3), deși și în această partidă românca era considerată favorită. La această oră doar Irina-Camelia Begu mai este angrenată în calificările de la Shenzen (românca conduce cu 1-0 la seturi, în fața elvețencei S.Voegele).

Imagine

Singura dintre jucătoarele din România ce a scăpat de emoțiile calificărilor (turneul de la Shenzen) este târgovișteanca Sorana Cîrstea (foto), acesta fiind calificicată direct pe tabloul principal, datorită poziției în ierarhia internațională (nr.74 WTA).

Imagine

Conform tragerii la sorți, Sorana va evolua în jumătatea inferioară a tabloului principal, iar în primul tur o va înfrunta pe sportiva chineză Xiyu Wang (nr.144 WTA). În cazul unei victorii, Sorana va avea o misiune mult mai dificilă în turul al doilea unde va înfrunta învingătoarea din partida L.Tsurenko(Ukr)-Elise Mertens (Bel).

Articolul precedentAccident cu trei răniți la Corbii Mari, la granița județelor Dâmbovița și Giurgiu
Articolul următorO nouă zi de coșmar pentru salvamontiști. Peste 100 de apeluri de ajutor de la turiști.76 de persoane au ajuns la spital